Un film bazat pe niște fapte reale despre care sincer habar nu aveam. Dar cu ocazia asta m-am bucurat să mă informez despre ce s-a întâmplat în 1974 cu excentricul francez.
Ideea în sine și faptul că actor principal este Joseph Gordon-Levitt scot un film destul de bunicel. Cu toate astea te prinde din a doua jumătate a lui când în sfârșit începe acțiunea după un build up destul de bun și el.
Totuși unele scene au fost exagerate și diferite de realitate, unde el a făcut 8 ture, dar n-a fost speriat în halul ăla de polițiștii ajunși pe acoperiș și din această cauză parcă strică finalul. Belelele care se anunțau pe parcurs și imaginile terifiante bagă puțină panică în tine chiar dacă tu stai tolănit pe pat/canapea și el era la 400 de metri înălțime.
Ca încheiere descoperind că este bazat pe fapte reale mă așteptam să se insiste puțin pe partea biografică și pe imaginea WTC-ului când știm cu toții că nu mai există cele două clădiri, dar a tras toată faima pe el, totuși în final rămâne lumina pe clădiri și are prietena lui Petit o replică interesantă "Poate că tu le-ai readus la viață".
Nota: 7/10
The Walk
In 1974, high-wire artist Philippe Petit recruits a team of people to help him realize his dream: to walk the immense void between the World Trade Center towers.
Se afișează postările cu eticheta Crime. Afișați toate postările

miercuri, 5 aprilie 2017
luni, 3 aprilie 2017
Inherent Vice
Am tot tras de filmul ăsta și am tot sperat să-l duc la capăt, dar am cedat cu vreo 20 de minute înainte de final. Nu știu dacă vrea să ajungă undeva, însa mi s-a părut mult prea lung și am găsit atâtea momente când îi puteau pune stop și totuși au continuat cu altă fază boring apoi altă fază useless.
Mai degrabă cred că vor să ne arate ce mișto era în anii 70 când everybody was smoking weed și totul se desfășura pașnic în ciuda evenimentelor, sau stai (?!), alea chiar au avut loc? Hmm ...
Filmul a fost realizat pe baza unei cărți. Vă imaginați cum scria autorul?
Nota: 6/10
Inherent Vice
During the psychedelic 60s and 70s Larry "Doc" Sportello is surprised by his former girlfriend and her plot for her billionaire boyfriend, his wife, and her boyfriend. A plan for kidnapping gets shaken up by the oddball characters entangled in this groovy kidnapping romp based upon the novel by Thomas Pynchon.

duminică, 2 aprilie 2017
The Girl Who Kicked the Hornet's Nest
Well, m-am uitat la filmul ăsta fără să mă interesez înainte de el, chiar dacă mi s-a părut dubios de asemănător cu The Girl With the Dragon Tattoo. Se pare că aveam dreptate și ele fac parte din Millennium Trilogy, toate inspirate după cărțile scrise de Stieg Larsson, iar eu am picat în momentul cel mai nasol pentru că n-am văzut tocmai filmul de mijloc ...
Cu această ocazie voi căuta și al 3-lea film și îl voi vedea cât mai repede pentru a pune la punct toată acțiunea din Millennium care are acel mister nordic prezent în toate filmele, pe lângă zonele frumoase în care se filmează.
Nota: 7/10 ~ de revizuit
The Girl Who Kicked the Hornet's Nest
After taking a bullet to the head, Salander is under close supervision in a hospital and is set to face trial for attempted murder on her eventual release. With the help of journalist Mikael Blomkvist and his researchers at Millennium magazine, Salander must prove her innocence. In doing this she plays against powerful enemies and her own past.

Etichete:
2009,
7,
Crime,
drama,
Millennium,
Noomi Rapace,
sapte,
Stieg Larsson,
The Girl Who Kicked the Hornet's Nest,
The Girl With the Dragon Tattoo,
thriller
sâmbătă, 1 aprilie 2017
Loft
Iată că am văzut și varianta din 2008 a Loft-ului și cred că e puțin mai bună ca cea realizată de americani. Partea proastă e că am văzut prima oară filmul din 2014 și deja știam finalul și ce urmează. Dacă-l vezi pe ăsta prima oară vei realiza că este un thriller destul de bun care nu prea te lasă să îți dai seama de deznodământ sau de cine e vinovat, nu degeaba l-au copiat cei de peste ocean pentru varianta lor.
Ideea e grozavă, dar cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, e inevitabil ca unul din gașcă să omită o regulă și să dea greș.
Nota: 9/10
Loft
5 friends who are all married and know each other very well decide to rent a loft together. In this loft they meet their mistresses. Everything is OK until one morning the body of an unknown young woman is found in the loft. The 5 friends begin to suspect each other of murder. And it becomes clear that they don't know each other as good as they always thought.

miercuri, 22 februarie 2017
Traffic
Văd ca filmul ăsta are 4 Oscaruri câștigate și o groază de alte premii. Pe mine însă nu m-a convins mai deloc din mai multe motive, mult mai multe decât cele pentru care mi-a plăcut. Și totuși o să mențin doar aspectele negative în acest review.
Ideea este overused prin prisma locației în care se desfășoară o parte din acțiune, Mexic, chiar de puțin timp am văzut un film asemănător cu Benicio Del Toro. Durează mult prea mult, este încâlcit și greu de urmărit și cu toate astea apar o sumedenie de actori de renume, Salma Hayek de exemplu care a avut o singură secvență și probabil a luat ceva bani pentru asta. Am lăsat pentru final calitatea vizuală a filmului. Au ales 2 tente dubioase, sepia și albastru (de aici o fi apărut pe Instagram? :))). Mai mult m-au obosit cele doua culori, dar spre final deja eram obișnuit cu ele.
Nota: 6/10
Traffic
A conservative judge is appointed by the President to spearhead America's escalating war against drugs, only to discover that his teenage daughter is a crack addict. Two DEA agents protect an informant. A jailed drug baron's wife attempts to carry on the family business.
Ideea este overused prin prisma locației în care se desfășoară o parte din acțiune, Mexic, chiar de puțin timp am văzut un film asemănător cu Benicio Del Toro. Durează mult prea mult, este încâlcit și greu de urmărit și cu toate astea apar o sumedenie de actori de renume, Salma Hayek de exemplu care a avut o singură secvență și probabil a luat ceva bani pentru asta. Am lăsat pentru final calitatea vizuală a filmului. Au ales 2 tente dubioase, sepia și albastru (de aici o fi apărut pe Instagram? :))). Mai mult m-au obosit cele doua culori, dar spre final deja eram obișnuit cu ele.
Nota: 6/10
Traffic
joi, 9 februarie 2017
Savages
Bleah, pe scurt m-am cam plictisit la acest film. Acțiunea se desfășoară greoi și foarte lent. Sunt ceva actori cunoscuți prezenți în film, dar sincer nu m-a impresionat niciunul ba chiar au avut o prestație medie. Au luat parte la un videochat continuu de la început și până la final, daca aveau ceva de comunicat luau legătura imediat prin laptop și al naibii erau în preajma lui tot timpul și nici nu aveau nevoie de vreun link ca să acceseze camerele web.
În fine, filmul nu merită mai ales că are 150 de minute și răpirea pe care o intuiești bine din primele 10 minute vine foarte târziu. Pe lângă asta e plin de motive aiurea ca cel de mai sus.
Nota: 6/10
Savages
Pot growers Ben and Chon face off against the Mexican drug cartel who kidnapped their shared girlfriend.

Posterul este foarte Babel
sâmbătă, 7 ianuarie 2017
Terminus Paradis
Vizionăm și primul film românesc pe anul 2017, și ce film :)). Nu cred că sunt multe de spus despre film, doar faptul că e o satiră adusă sistemului militar, cu puțină drama, puțină dragoste și umor din plin.
Dacă nu vă este cunoscut filmul, sigur îl știți pe căpitanul Burcea, care are o **** de 1 metru și o să ne cam f*** pe toți :)))))))). Doar pentru partea asta merită văzut filmul, chiar dacă mai are și alte părți bune. Nu prea mi-a plăcut modul în care rostea replicile actorul principal (Mitu), prea regizate parcă, în schimb el era amuzant.
Nota: 7/10
Terminus Paradis
The Bucharest's suburb, a torrid summer day. Norica, a waitress and Mitu, a swineherd, meet and tease each other and starts a beverage competition. Their relationship is not just a one-night stand. It would end with a marriage, if Norica wouldn't want to marry Gili, her 50's boss and boyfriend, and if Mitu wouldn't have to make two years of military service. Mitu's passion for Norica will make him to get in trouble: drove by his obsession for her, he makes something unforgettable.

Mai drăguț acest poster.
vineri, 6 ianuarie 2017
Money Monster
Well, putem începe prin a ura La Mulți Ani tuturor telespectatorilor ( :)))) ) având în vedere că e prima postare pe 2017. Și sincer mă bucur pentru alegerea făcută (random.org alege filmele că eu n-am destulă putere de decizie).
Consider că Jodie Foster a facut un film deștept prin faptul că atinge multe dintre subiectele sensibile din America și poate unele din zona europeană: criza financiară sau propriile interese, dar și un al 3-lea fapt despre care voi vorbi în final.
Și-a ales doi actori recunoscuți în întreaga lume pentru a realiza acest film și l-a adăugat și pe Jack O'Connell care mi-a făcut o impresie foarte bună, poate chiar mai bună ca a celor doi deja cunoscuți, cu toate că Julia Roberts face treabă în cabină acolo la regizare.
Scenariul este bun, ca idee poți spune că s-a mai folosit, dar asta este puțin coafată. Chiar dacă nu e filmat în foarte multe locuri, acțiunea este prezentă, dinamica și tensiunea fac și ele parte din subiect.
Mi-a plăcut finalul cu toate că mi-a lăsat puțin un gust amar felul cum s-a terminat, poate și mimica lui Clooney a contribuit la acest lucru, iar acest al 3-lea lucru despre care voiam să vă spun în încheiere este concluzia societății actuale: după un asemenea eveniment de amploare (a fost live pe TV) comparabil cu tragedii reale, toată lumea uită ceea ce s-a întamplat și își reia viața ca și cum nimic nu s-ar fi întamplat (faza din final când băiatul își reia jocul de fusbal). Nu știu câți au observat detaliul ăsta sau cel puțin s-au gandit la el.
Nota: 9/10
Money Monster
In the real-time, high stakes thriller Money Monster, George Clooney and Julia Roberts star as financial TV host Lee Gates and his producer Patty, who are put in an extreme situation when an irate investor who has lost everything (Jack O'Connell) forcefully takes over their studio. During a tense standoff broadcast to millions on live TV, Lee and Patty must work furiously against the clock to unravel the mystery behind a conspiracy at the heart of today's fast-paced, high-tech global markets.

joi, 20 octombrie 2016
Inferno
Fiind un fan al cartilor scrise de Dan Brown, nu puteam rata noul film. Ce-i drept, inca n-am citit volumul acesta, insa din cate am inteles de la alti oameni care au vazut filmul si au citit si cartea, productia urmeaza destul de bine ce-a pus Brown pe hartie.
Avand in minte volumele dinainte, am trait si eu cu impresia asta pentru ca actiunea nu sta prea mult in acelasi loc, hai in Venetia, la basilica *insertnamehere*, hai repede la Instanbul ca am gresit locatia.
In ultima vreme am vazut tot mai multe filme in care Tom Hanks joaca si parca-i vin toate manusa. De asemenea ma bucur sa vad un nume romanesc care-si face aparitia in film, Ana Ularu. Nici ceilalti n-au fost de neglijat.
Ajungem si la partile care nu mi-au placut, finalul, pentru ca se putea rezolva mult mai usor punctul culminant, fie ca se termina pozitiv, fie negativ. De asemenea, a fost prea evident faptul ca doctorita care l-a ajutat pe Langdon era implicata in tot planul ala malefic (Repet, nu stiu cum e in carte sau daca e amprenta filmului aici). Alta chestie pe care am observat-o este o greseala la montaj, cand Dr. Brooks se despartea in ploaie de Zobrist, pe fundal era parcata o duba neagra, dupa un prim plan pe ei duba a devenit alba :)).
Nota: 9/10
Inferno
Academy Award® winner Ron Howard returns to direct the latest bestseller in Dan Brown's (Da Vinci Code) billion-dollar Robert Langdon series, Inferno, which finds the famous symbologist (again played by Tom Hanks) on a trail of clues tied to the great Dante himself. When Langdon wakes up in an Italian hospital with amnesia, he teams up with Sienna Brooks (Felicity Jones), a doctor he hopes will help him recover his memories. Together, they race across Europe and against the clock to stop a madman from unleashing a global virus that would wipe out half of the world's population.

marți, 4 octombrie 2016
The Guest
Incepe destul de interesant, insa pe parcurs isi pierde din eticheta de thriller si devine super previzibil. Este pacat de el pentru ca pornea super promitator si iti veneau in minte o sumedenie de intrebari, intrebari la care oricum nu gasesti raspunsul pana la final.
Dan Stevens, actorul principal, face un rol interesant, privirea lui ingheata toate apele cand e focusul pe ea. Pe langa el, muzica este un personaj in sine, o combinatie dubioasa si chiar cred ca 'dubioasa' e cel mai potrivit adjectiv, insa se potriveste de minune cu actiunea si merita ascultat intreg tracklistul.
Finalul te lasa in plop, la fel cu unele aspecte de pe parcurs, ceea ce nu prea e ok.
Nota: 7/10
The Guest
A soldier introduces himself to the Peterson family, claiming to be a friend of their son who died in action. After the young man is welcomed into their home, a series of accidental deaths seem to be connected to his presence.

duminică, 2 octombrie 2016
The Interpreter
Nu pot sa zic ca m-a prins ideea filmului, avand in vedere faptul ca e overused tema politica, in special rivalitatile dintre tari, mai iesit din comun faptul ca vorbim de niste tari de pe continentul african care barem stiu si ele atacuri teroriste in America.
Filmul nu este neaparat prost, insa toata actiunea se canalizeaza pe personajele cunoscute ale filmului, Sean Penn si Nicole Kidman care nu pot sa zic ca exceleaza. In rest, actiunea are ceva momente care te captiveaza si iti fura mintea, insa per total este cam previzibil si finalul usor de prevestit.
Nota: 8/10
The Interpreter
Political intrigue and deception unfold inside the United Nations, where a U.S. Secret Service agent is assigned to investigate an interpreter who overhears an assassination plot.

duminică, 18 septembrie 2016
Transsiberian
Pare putin iesit din tipare filmul acesta, insa e misto ca prezinta una din cele mai lungi trasee pe calea ferata, o excursie care poata fi incercata si in zilele de astazi.
Ideea este originala, iar actiunea te tine in tensiune pe tot parcursul lui, exceptand unele momente in care totul e cam obvious si iti dai seama ce va urma in urmatoarele clipe, insa per total e un thriller bun.
Woody Harrelson este unul din actorii principali, cu un rol destul de amuzant si de bufon, insa Emily Mortimer este cea care ridica stacheta in film. De asemenea, o replica merita memorata dupa vizionare: "Cu minciuna poti continua sa mergi, dar nu te poti intoarce niciodata", o replica venita perfect in contextul unei calatorii cu trenul, insa vei observa ca trenul o va lua si inapoi, exact cand se intoarce totul de partea lor, cu o usoara referinta si pentru final, un final la care nu m-am gandit.
Nota: 8/10
Transsiberian
Americans abroad. Roy and Jessie finished a volunteer stint in China. He loves trains, so they go home via the Trans-Siberia Express. There are strains in the relationship, including her past. They meet Carlos, a Spaniard, traveling with Abby, a young American. Carlos keeps close to Jessie, and when Roy is left behind and waits a day for the next train so he can catch up, Jessie and Carlos take a trip into the dead of winter to photograph a ruined church. Carlos may be running drugs, so, later, when Roy catches up and introduces Jessie to his new pal, an English speaking Russian narcotics detective, he's the last person Jessie wants to see. Will the Siberian desolation be their undoing?

2008,
8,
China,
Crime,
drama,
Mystery,
Opt,
Railway,
Russia,
Transsiberian,
Woody Harrelson
luni, 12 septembrie 2016
The Raven
Acest film m-a surprins intr-un mod placut, avand in vedere ca nu sunt un fan al filmelor cu actiune in secolul 18-19 (majoritatea sunt slabe). Chiar daca e putin sadic, te tine in suspans intr-un mod eficient, iar finalul e bun pentru ca n-are finalul clasic al filmelor de genul, *SPOILER*, personajul este criminalul sau totul se intampla in mintea lui. *ENDOFSPOILER*
Per total filmul este reusit, actorii joaca destul de bine, suspansul este prezent pe tot parcursul actiunii, iar culorile si locul de desfasurare sustin atmosfera in care te introduse filmul.
Nota: 8/10
The Raven
This movie is set in the mid 1800s and involves poet Edgar Allan Poe. A serial killer is on the loose and murdering people using Poe's descriptions from his published stories and poems. Poe teams up with Detective Fields, a Baltimore policeman to try and catch the killer by using his knowledge of the descriptions. Even though the stories are fictional, they start to become reality and the killer is a step ahead of them. Then it takes on a personal note as Poe's lover becomes a target. Will they stop the killer in time?

miercuri, 24 august 2016
Momentum
Un film care seamana putin Wanted insa varianta mai low budget pentru ca daca e sa comparam actiunea este putin mai slab, insa nu stiu daca se poate spune acelasi lucru si despre actrita principala, Olga Kurylenko care are o prezenta destul de interesanta in film si un joc actoricesc destul de bun. Daca in unele momente atentia se departeaza de film, Olga (Alexis) te trage back on track.
Morgan Freeman apare si el in acest film insa periodic, probabil a fost incadrat cu un rol pentru a atrage atentie asupra filmului pentru ca nu e wow, exista o actiune continua insa in mare parte este cu highs and lows.
Coloana sonora este o bila alba a filmului.
Nota: 7/10
Momentum
Alex, a mysterious thief, is pulled in by her former partner for one last heist. She quickly finds it was never just about the diamonds. A brutal murder sparks a cat and mouse chase between Alex and a master assassin. Now she must uncover the lies behind the heist and discover the secrets behind the men who have made her a target.

sâmbătă, 9 iulie 2016
Sicario
Un film cu o idee interesanta insa destul de slab utilizata. La cata actiune ar fi trebuit sa aiba filmul, a fost destul de domol cu putine momente in care sa tresari sau sa faci ochii mari ca sa fii in ton cu actiunea, mai ales dupa modul in care a inceput, descoperirea acelor cadavre si explozia ulterioara. De asemenea, avand in vedere pentru ce a fost organizata toata tevatura respectiva, pentru o razbunare, actiunea a fost cam exagerata si trasa de par.
Majoritatea actorilor sunt destul de intalniti prin filme, insa Emily Blunt pare sa fie a 5-a roata de la masina, aruncata in film doar ca sa iasa la numar. Pe langa faptul ca afiseaza aceeasi mimica in toate fazele, parca este data la o parte de fiecare data.
Finalul putin neasteptat, insa putea fi mai 'hard' avand in vedere prin cate a trecut sa ajunga acolo. Un film ok, cu ceva faze antrenante, insa putin cam supraevaluat. Pana si descrierea de pe IMDB releva doar o bucata din film.
Nota: 7/10
Sicario
When drug violence worsens on the USA Mexico border, the FBI sends an idealistic agent, Kate Macer (Emily Blunt) on a mission to eradicate a drug cartel responsible for a bomb that had killed members of her team.

marți, 5 iulie 2016
Horrible Bosses 2
Genul de film pe care preferi sa-l vezi la cinema pentru ca in mod sigur te vei amuza mai mult ca atunci cand il vezi acasa si din motive de genul 'cei din ultimul rand au un ras amuzant'. Exista o limita intre o comedie buna si o prostie, iar partea a 2-a depaseste aceasta linie prin multe motive, insa principalul cred ca e faptul ca cei trei actori vorbesc continuu unul peste altul si nu inteleg mai nimic din actiune, nu ca ar fi una antrenanta.
E greu de crezut ca astfel de comedii mai "tin" la publicul exigent din ziua de azi. Sunt o puzderie de actori buni in distributie si totusi nu se fac remarcati deloc, roluri secundare pentru majoritatea.
Fata de prima parte e de 2 ori mai slab, in faze comice, in actiune, nici macar numele nu isi mai are rostul.
Nota: 6/10
Horrible Bosses 2
Fed up with answering to higher-ups, Nick, Dale and Kurt decide to become their own bosses by launching their own business. But a slick investor soon pulls the rug out from under them. Outplayed and desperate, and with no legal recourse, the three would-be entrepreneurs hatch a misguided plan to kidnap the investor's adult son and ransom him to regain control of their company.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)