Daca te duci la cinema la filmul asta, adormi usor in prima parte. Sau o alta comparatie, ai iesit la tigara si ai ratat prima parte dintr-un meeting, dar de fapt n-ai pierdut nimic. Daca totusi reusesti sa te trezesti cand incepe si actiunea sa prinda contur, incepi sa vezi ceva din film.
Posibil sa fie unul din cele mai slabe filme pentru Tom Hanks in ultima vreme, singurul care a "legat doua pase" in meciul asta.
Povestea porneste simplu, cu o idee de business prezentata arabilor. Din start apare contextul concurentei dintre cele doua culturi, cu subtilitati usoare pentru a 3-a, care in final invinge (China) si reuseste sa vanda orice la jumatate de pret.
Idila dintre cei doi porneste dragut si e singura parte pozitiva la film, alaturi de soferul lui Tom care e unul din putinii cu ceva glume ok in program.
P.S. Am avut inspiratie la comparatii in seara asta :)).
Nota: 7/10
A Hologram for the King
A failed American sales rep looks to recoup his losses by traveling to Saudi Arabia and selling his company's product to a wealthy monarch.
luni, 17 octombrie 2016
sâmbătă, 15 octombrie 2016
True Grit
De obicei nu ma dau in vant dupa filmele de genul, insa acesta se pare ca este un western destul de reusit.
Actiunea lui este lineara, insa mai alerta in ultima ora, pana acolo se pune la cale strategia copilei (Hailee Steinfeld) care by the way, face un rol grozav de bun pentru care am vazut ca a fost nominalizata si la Oscar. La fel si Jeff Bridges, rol bun si nominalizare la Oscar. Matt Damon putin lasat deoparte insa nu e regula ca actorul mai cunoscut sa fie mai bun :D.
E filmul pe care vrei sa-l vezi chiar daca nu-ti plac westernurile, e indeajuns de bun incat sa-l accepti.
Nota: 9/10
True Grit
Following the murder of her father by hired hand Tom Chaney, 14-year-old farm girl Mattie Ross sets out to capture the killer. To aid her, she hires the toughest U.S. marshal she can find, a man with "true grit," Reuben J. "Rooster" Cogburn. Mattie insists on accompanying Cogburn, whose drinking, sloth, and generally reprobate character do not augment her faith in him. Against his wishes, she joins him in his trek into the Indian Nations in search of Chaney. They are joined by Texas Ranger LaBoeuf, who wants Chaney for his own purposes. The unlikely trio find danger and surprises on the journey, and each has his or her "grit" tested.

Interesant posterul, fara o imagine din film sau a actorilor.
vineri, 14 octombrie 2016
Youth
O sa incep prin a spune ca mi-a placut acest film pentru calmul pe care il emana si pentru faptul ca este very peaceful. Youth este o lectie de tinerete traita la varsta a 3-a. Coloana sonora si imagistica ajuta mult filmul pe langa calitatea actorilor.
Daca ai vazut La Grande Bellezza iti dai seama cu usurinta cine este regizorul acestui film, Paolo Sorrentino care se pricepe de minune pe filiera asta.
Pe langa actorii unul si unul, isi face aparitia si Madalina Ghenea care face un rol uimitor ... glumesc, a avut 3 aparitii si doar 2 dialoguri unde se simte faptul ca este romanca, in rest, pentru prezenta scenica voi folosi cuvantul 'uimitor' fara o nota ironica.
Alta bila alba, dialogurile spumoase si aparitiile amuzante, Hitler sau cei doi la mare altitudine in imbracamintea de iarna :)).
P.S. Storyline-ul de mai jos nu prea reflecta per total actiunea din film.
Nota: 9/10
Youth
Fred and Mick, two old friends, are on vacation in an elegant hotel at the foot of the Alps. Fred, a composer and conductor, is now retired. Mick, a film director, is still working. They look with curiosity and tenderness on their children's confused lives, Mick's enthusiastic young writers, and the other hotel guests. While Mick scrambles to finish the screenplay for what he imagines will be his last important film, Fred has no intention of resuming his musical career. But someone wants at all costs to hear him conduct again.

Etichete:
2015,
9,
Comedy,
drama,
Harvey Keitel,
Jane Fonda,
La Grande Bellezza,
Madalina Ghenea,
Michael Caine,
Music,
Noua,
Paolo Sorrentino,
Rachel Weisz,
Youth
Tomorrowland
Initial, am ajuns la acest film cu gandul la festivalul de muzica Tomorrowland din Belgia, ulterior ajungand sa fiu dezamagit de produsul finit, atat de film cat si despre un 'aftermovie' de doua ore al festivalului. Genul de film la care ti-ai duce copilul la cinema atunci cand o rupe din copilarie si fuge spre real life. In alta ordine de idei, e destul de slab per total si nu ratez nimic daca-l pornesti de pe la minutul 40.
Din perspectiva mea, am observat si doua aspecte pozitive: ideea abordata, lumea din viitor si schimbarile ce vor avea loc de acum inainte, pozitive or ba, dar si pe George Clooney ajung la o varsta cand nu mai primeste roluri mari si trebuie sa joace in orice prinde. Ei bine, parca se potriveste asa printre copii. Mi-a parut bine sa-l vad si pe Hugh Laurie :D.
Actiunea e amuzanta pe alocuri, dar putin greoaie, finalul este exact ce-l pe care il gandesti, a reusit Disney sa scoata un Fantasy in final :)).
Nota: 7/10
Tomorrowland
Bound by a shared destiny, a bright, optimistic teen bursting with scientific curiosity and a former boy-genius inventor jaded by disillusionment embark on a danger-filled mission to unearth the secrets of an enigmatic place somewhere in time and space that exists in their collective memory as "Tomorrowland."

miercuri, 12 octombrie 2016
Sully
Habar nu aveam despre ce e Sully atunci cand m-am hotarat sa merg la cinematograf. Mi-am dat seama totusi, de la inceput, ca este vorba despre "tragedia" intampla pe raul Hudson. Apoi m-am gandit ca n-a fost o idee buna sa merg la acest film cu o saptamana inainte de a zbura pentru prima oara :))))).
Dupa ce m-am adunat putin, am luat parte la un remake al zborului 1549 din Ianuarie, un zbor care a avut parte de probleme din primele clipe, iar Tom Hanks in rolul capitanului Sullenberger a avut de luat cea mai grea decizie din cariera lui, decizie care a salvat 155 vieti reale.
Ca si constructie este mai bun decat oponentul 'Flight', mai ales prin modul in care este filmat si modul in care sunt gandite scenele, la fel si interpretarea celor doi piloti, Tom Hanks si Aaron Eckhart, unul interpretand eroismul clasic din fiecare film, celalalt curajosul care-si permite si o usoara ironie cand nu e momentul, insa il ajuta in eliberarea tensiunii.
TOTUSI, din nou un film care-mi lasa impresia ca ar fi putut fi si mai bun, poate in cazul judecatii care are loc dupa eveniment sau ceva acolo parca lipseste.
Nota: 10/10
Sully
On Thursday, January 15th, 2009, the world witnessed the "Miracle on the Hudson" when Captain Chesley Sullenberger, nicknamed "Sully" & is portrayed by Tom Hanks glided his disabled plane onto the frigid waters of the Hudson River, saving the lives of all 155 aboard. However, even as Sully was being heralded by the public and the media for his unprecedented feat of aviation skill, an investigation was unfolding that threatened to destroy his reputation and his career.

10,
2016,
Aaron Eckhart,
Biography,
Chesley Sullenberger,
drama,
Hudson River,
Miracle on the Hudson,
Sully,
Tom Hanks,
Us Airways Flight 1549,
zece
Third Person
Third Person, din perspectiva mea, nu este un film pentru publicul larg, care cel mai probabil il va denigra sau nu il va intelege. Tocmai asta cred ca e ideea regizorului, sa te lase pe tine sa-ti faci actiunea cum vrei, chiar mai mult, finalul.
Sunt 3 povesti, in 3 orase diferite, care iti dau impresia ca de fapt au loc in acelasi loc, 3 povesti care contin mai mult sau mai putin 3 persoane. Actorii sunt unul si unul de la Liam Neeson care wow, are un rol linistit, un scriitor faimos care-si pierde din luciditate, si pana la Olivia Wilde si Mila Kunis.
O bila neagra pentru regizor, poate mai sunt si alti tigani in Roma, in afara de cei romani, macar a fost o doamna draguta de etnie.
Nota: 7/10
Third Person
Three interlocking love stories involving three couples in three cities: Rome, Paris, and New York.

The Impossible
Filmul are un subiect tragic, cu atat mai mult cu cat este inspirat din fapte reale. Este dur si imprevizibil, emotionant avand in vedere cat de grava este situatia intalnita, insa per total am simtit ca poate mai mult, atat prin jocul actoricesc al unora (si aici ma refer la Lucas care fie e tanar, fie mai are de invatat, poate chiar de la Naomi Watts care "tin in viata" cursul filmului, in contradictie cu starea ei de sanatate).
Drama este prezenta in film, insa pentru privitor, stiind ca toate personajele sunt in viata, cam taie din emotia pe care o ai pe parcurs, asteptand momentul reintalnirii care era inevitabil. Starea Mariei trece brusc de la aparat care o ajuta sa respire la zbor cu avionul doar cu o perfuzie. Astea sunt 2 momente care trag filmul in jos.
Nota: 8/10
The Impossible
A regular family - Maria (Naomi Watts), Henry (Ewan McGregor) and their three kids - travel to Thailand to spend Christmas. They get an upgrade to a villa on the coastline. After settling in and exchanging gifts, they go to the pool, like so many other tourists. A perfect paradise vacation until a distant noise becomes a roar. There is no time to escape from the tsunami; Maria and her eldest are swept one way, Henry and the youngest another. Who will survive, and what will become of them?

marți, 4 octombrie 2016
The Guest
Incepe destul de interesant, insa pe parcurs isi pierde din eticheta de thriller si devine super previzibil. Este pacat de el pentru ca pornea super promitator si iti veneau in minte o sumedenie de intrebari, intrebari la care oricum nu gasesti raspunsul pana la final.
Dan Stevens, actorul principal, face un rol interesant, privirea lui ingheata toate apele cand e focusul pe ea. Pe langa el, muzica este un personaj in sine, o combinatie dubioasa si chiar cred ca 'dubioasa' e cel mai potrivit adjectiv, insa se potriveste de minune cu actiunea si merita ascultat intreg tracklistul.
Finalul te lasa in plop, la fel cu unele aspecte de pe parcurs, ceea ce nu prea e ok.
Nota: 7/10
The Guest
A soldier introduces himself to the Peterson family, claiming to be a friend of their son who died in action. After the young man is welcomed into their home, a series of accidental deaths seem to be connected to his presence.

duminică, 2 octombrie 2016
The Interpreter
Nu pot sa zic ca m-a prins ideea filmului, avand in vedere faptul ca e overused tema politica, in special rivalitatile dintre tari, mai iesit din comun faptul ca vorbim de niste tari de pe continentul african care barem stiu si ele atacuri teroriste in America.
Filmul nu este neaparat prost, insa toata actiunea se canalizeaza pe personajele cunoscute ale filmului, Sean Penn si Nicole Kidman care nu pot sa zic ca exceleaza. In rest, actiunea are ceva momente care te captiveaza si iti fura mintea, insa per total este cam previzibil si finalul usor de prevestit.
Nota: 8/10
The Interpreter
Political intrigue and deception unfold inside the United Nations, where a U.S. Secret Service agent is assigned to investigate an interpreter who overhears an assassination plot.

sâmbătă, 1 octombrie 2016
Vicky Cristina Barcelona
Pare genul de film care n-o sa fie apreciat de adolescentele de pe bancile liceului. Este total nonconformist si amuzant si care te umple de buna dispozitie in dauna freamatului continuu de pe tot parcursul actiunii.
Tocmai din acest motiv n-ar trebui sa te plictisesti si nici sa-l incadrezi in filmele de duzina. Don Juanul se pare ca face fata cu brio tuturor doamnelor care-i ies in cale si totusi in final nu ramane cu niciuna :)). In schimb, doamnele fac niste roluri bune si cum ziceam si mai sus, sunt destul de amuzante.
Ce mi-a placut la acest film este titlul, original si simplu, 2 din personaje si locul in care se desfasoara actiunea, dar si faptul ca in orice moment din film se consuma putin vin (frumosa Spania asta :)))). De asemenea este imprevizibil in mare masura, iar acea tensiune sexuala apare pe tot parcursul filmului, cred ca asta si-au si dorit de la film.
Nota: 8/10
Vicky Cristina Barcelona
Sexually adventurous Cristina and her friend Vicky, who is bright but cautious, holiday in Barcelona where they meet the celebrated and wholly seductive painter, Juan Antonio. Vicky is not about to dive into a sexual adventure being committed to her forthcoming marriage. But Cristina is immediately captivated by Juan Antonio's free spirit and his romantic allure is enhanced when she hears the delicious details of his divorce from fellow artist, the tempestuous Maria Elena.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)